legcastcorv

Home | Legende | Legenda Castelului Corvinilor

LEGENDE: Castelului Corvinilor | Corbului | Fantanii | Cavalerul Alb

Legenda Castelului Corvinilor

		Sus, in satele rasfirate pe crestele si vaile muntilor, mai traiesc inca batrani ce stiu de la stramosii lor lucruri demult uitate. In serile lungi de iarna, cand focul trosneste în cuptor, ei mai povestesc din cand în cand, daca are cine sa-i asculte. Asa am auzit intr-o seara de iarna, cand afara ningea peste zapada cat gardul, povestea ce v-o spun acuma:

	E atat de mult de atunci incat unii nici nu vor sa creada ca pe pamant au locuit candva uriasi. Aici, în tinutul de azi al Hunedoarei, stapanea pe atunci un urias ce avea trei fete. Si era atat de bogat uriasul încat fetele lui aveau tot ce era mai bun pe lume. De dimineata şi pana la apusul soarelui stateau si nu faceau nimica, ba se mai si certau.

			Intr-o dimineata insorita de vara, pe cand se certau din te miri ce, fata cea mare zise catre celelalte: ascultati ce va spun eu, pana seara, voi construi la Hunedoara, cu ajutorul lui Dumnezeu, un castel cu totul şi cu totul din fier, cum nu s-a mai vazut altul pe lume. Ei si mare lucru – zise fata mijlocie – sa vezi ce cetate am sa construiesc eu pana la apusul soarelui. Uitati-va, vedeti muntele acela la Deva ? Ei, acolo sus, în varful muntelui, voi construi cu ajutorul lui Dumnezeu, o cetate numai si numai din argit cum nimeni pe pamant n-a mai construit. Cetate din fier? Cetate din argint? Ce tot vorbiti voi ? Sa vedeti ce voi construi eu pana la apusul soarelui ! Voi construi, chiar fara ajutorul lui Dumnezeu, numai eu singura, cea mai mare si mai stralucitoare cetate din cate s-au construit vreodata, zise viteaza fata cea mica. Voi construi o cetate numai si numai din aur, acolo sus, pe dealul Uroi.
	cetate Deva

		Şi nori de praf se ridicau în vartejuri pe urmele fetelor uriase, cand se napustira spre locurile pe care si le-au ales fiecare pentru a construi . Ceasurile se scurgeau lenes in ziua lunga de vara, dar fetele uriase nu se opreau nici mscar sa bea apa, asa de mult dorea fiecare sa-si termine lucrarea cu care s-a laudat. Prima a terminat fata cea mare: a facut un castel cum nu s-a mai vazut pana atunci: era un castel cu totul si cu totul din fier şi stralucea in razele ruginii de la apusul soarelui. Pana astazi dainuie la Hunedoara castelul fetei cele mari, atata doar, ca stapanii care au urmat, au tot construit peste zidurile din fier si fierul este acum în interiorul turnurilor. Dar n-a apus inca soarele si fata mijlocie termina si ea cetatea.
	dealul Uroi


	Cu adevarat ca n-a existat pana atunci o cetate cu care sa se asemene macar un pic. Toata cetatea era din argint si stralucea orbibitor în lumina soarelui de apus. Era atat de stralucitoare incat uriasa cea mare o vedea stralucind din castelul ei din Hunedoara. Dar ce se intampla ? Soarele tocmai a apus dar peste dealuri, o lumina orbitoare face ca totul sa se vada ca si cum ar fi ziua în amiaza mare. Asa ceva chiar nu s-a mai vazut: Departe, pe dealul Uroi, uriasa cea mare si cea mijlocie, vad chiar din cetatile lor o cetate ce straluceste de nu te poti uita la ea. Este toata din aur batuta cu nestemate. Uriasele cele mari, din cativa pasi doar, au si ajuns la poalele dealului Uroi unde s-au oprit si priveau mute cetatea stralucitoare.

			Din turn, uriasa cea mica le privea trufasa. Cu siguranta, asa o cetate n-a existat pana atunci ! Incet, cele doua surori mai mari, daca au văzut ca sora lor mai mica nu le invita inauntru au plecat spre cetatile lor. Abia au făcut cativa pasi cand un vuiet indepartat parea ca se apropie cu repeziciune. Fetele s-au pus pe fuga. Dar vuietul crestea, era deja asurzitor. Si parca si pamantul se cutremura. Un vant naprasnic le-a ajuns din urma, chiar in momentul în care fiecare intra pe poarta cetatii ei. A urcat fiecare în turn, in cel mai sigur loc si de acolo vedeau ce se întmpla: acum pamantul se cutremura ingrozitor de tare, vantul dobora totul in cale iar din cer parca ploua cu foc.

	Deodata totul se cufunda in intuneric, stralucirea orbitoare a cetatii de aur disparu brusc si se facu liniste de parca nimic nu s-a întâmplat. Cele doua surori mai mari isi petrecura prima noapte in cetatile lor nemaivazute, speriate de potopul ce era gata sa le inghita daca nu ajungeau la timp acasa. A doua zi cand se trezira , un soare stralucitor se juca prin frunzisul copacilor. Parca nimic nu s-a intamplat in noaptea care a trecut. Cele doua surori isi faceau semne cu mana , fiecare din turnul cetatii ei, dar cand privira spre Uroi, acolo nu mai era nimic. Cetatea aceea minunata ce stralucea cu o seara inainte, nu mai era! A ramas doar muntele ravasit, de parca un urias si mai urias a zmuls din temelii cetatea. Si odata cu cetatea a disparut si sora cea mica ! Cele doua surori uriase s-au intristat foarte tare si au plans mult. Dar sora lor cea mica a disparut pentru totdeauna cu cetatea ei din aur cu tot si nici macar urma cetatii nu a mai ramas. Celelalte surori au trait multi, foarte multi ani, pentru ca uriasii traiau foarte mult, iar cetatile lor minunate si azi mai dainuie fiecare acolo unde a fost zamislita.

	Sfarsit

LEGENDE: Castelului Corvinilor \| Corbului \| Fantanii \| Cavalerul Alb